Cum imbini traditia cu inovatia, pentru a concepe cadoul perfect pentru un public eterogen?

Electrica
Cadoul de Paste. Concept: Grafica si Tipar. Client: Electrica.

Context:
Fondata in 1898, Electrica S.A. este unul dintre cei mai mari distribuitori si furnizori de energie electrica si servicii energetice din Romania, ce deserveste consumatori casnici, industriali si agenti economici. Cu ocazia sarbatorilor Pascale, in anul 2015, reprezentantii clientului au cerut ajutorul Grafica si Tipar pentru conceperea unor cadouri creative, menite sa impresioneze partenerii grupului Electrica.

Provocare

Provocarea a fost sa abordam cu un singur produs un public cu o structura eterogena in ceea ce priveste domeniul de activitatea, varsta, industria etc. Avand in minte tipologii diferite, a trebuit sa propunem un cadou inedit si de efect, care sa pozitioneze Electrica drept o companie dinamica, responsabila, care respecta traditia, dar care aduce prospetime in abordarea clientilor si a partenerilor. In plus, ideea trebuia adaptata sarbatorii Pascale, un moment in care romanii se intorc la valorile crestinesti, apreciind linistea, pacea si cautand modalitati de a impartasi lumina divina cu persoanele din viata lor. Astfel, a luat nastere:

Cutia Electrica

Ce am facut a fost sa implementam un concept simplu, menit sa surprinda intr-un mod atragator, neasteptat si practic traditiile sarbatorilor Pascale. Ambalajul conceput special pentru aceasta ocazie, adaptat identitatii de brand a companiei, ascundea in interior alte 3 cutii care cuprindeau becuri clasice, de tip Edison, ce aveau diferite forme. Sub sloganul “Imparte lumina cu cei dragi!”, fiecare persoana care primea acest cadou era indemnata sa impartaseasca, prin oferirea unui simbol, valorile brandului Electrica. Asocierea luminii spirituale cu cea fizica a fost una subtila, care a cucerit partenerii grupului atat prin simplitatea sa, cat si prin frumusetea estetica. Becurile vintage, de tip Edison au sustinut ideea traditiei si a experientei vaste a grupului Electrica, in timp ce cuvintele cheie de pe fiecare cutie -Lumina, Impreuna, Traditie-, au reusit sa transmita cu succes caracterul uman, al brandului.

Mai mult, cadoul a venit alaturi de o felicitare neconventionala, cu un sistem de deschidere neasteptat, unde nonconformismul vizual era balansat de mesajul cald, specific unei sarbatori crestine.

Rezultate

Feedback-ul persoanelor care au primit cutia Electrica a fost unul foarte bun, intrucat initiativa s-a bucurat de apreciere atat din partea clientului, cat si a stakeholderilor catre care a fost livrata. In plus, datorita posibilitatii de a imparti cadoul cu cei dragi, initiativa a ajuns la cu pana la 300% mai multe persoane decat numarul de parteneri targetati, ceea ce a facut ca gradul de likability al brandului sa creasca atat in randul partenerilor, cat si al celorlalti stakeholderi.